Cele mai mari greşeli pe care le poţi face pe turn

O greşeală obişnuită, pe care mulţi jucători începători şi de nivel intermediar o fac, este aceea că nu acordă destulă importanţă jocului corect pe turn. Motivul pentru aceasta poate fi găsit în procesul de învăţare. Multe clipuri video şi articole vorbesc despre cel mai bun joc preflop şi postflop, deoarece acestea îţi pot oferi cunoştinţe de bază solide. Dacă cineva are încredere în propriile puteri în aceste momente, atunci, de obicei, învăţarea jocului corect pe river este următorul capitol. A patra stradă, turn-ul, poate fi considerată copilul vitreg despre care ne pasă mult mai puţin.

Jucătorii începători şi amatori au tendinţa de a face cele mai mari greşeli pe flop şi pe river, aşa că este de înţeles că toată lumea doreşte să-şi perfecţioneze jocul pentru aceste situaţii. Totuşi, turn-ul este încă o dată ignorat.

Ca urmare a acestor factori, mulţi jucători încearcă doar să 'supravieţuiască' turn-ului. Aceştia au puţine cunoştinţe şi experienţă sau pe care nu se pot baza şi încearcă să găsească adversari mai slabi pe celelalte străzi. Să vedem câteva greşeli comune care sunt făcute pe turn.

Check automat pe turn
Ce mai întâlnită greşeală pe turn este check-ul automat. Observ această greşeală mai ales la jucătorii care joacă într-un stil defensiv. Modul de gândire poate fi uneori de genul 'Am o mână extraordinară. Flopul m-a ajutat să-mi fac mâna, aşa că pariez. Ooops, a dat call. Sunt destul de sigur că şi el are ceva, aşa că este momentul să joc inteligent. Poate avea o mână mai bună ca a mea, aşa că mai bine dau check pe turn.'

Bineînţeles, în multe cazuri, check-ul va fi cea mai bună mişcare după turn, însă nu mereu. Să vedem o greşeală obişnuită:

Dai raise preflop din poziţie finală cu K-Q de culori diferite. Big blind-ul este singurul jucător care dă call. Flopul este Q-9-2 cu două cărţi de pică. Adversarul tău dă check şi, pentru că flopul te-a ajutat să-ţi faci mâna, continuăm cu pariu de 3/4 din pot. Adversarul dă call şi turn-ul este un 3 de treflă. Adversarul tău dă check din nou, deci este rândul tău. Mulţi jucători joacă pe turn prea pasiv şi dau check. Este corect?

Nu, absolut. Gama în care adversarul tău poate da call preflop conţine multe combinaţii care vor fi draw-uri după flop. Acestea sunt următoarele: multe draw-uri la culoare, orice J-T, K-J, K-T, şi, uneori, J-8 şi T-8. Adversarul a dat call pe flop, aşadar există o mare şansă să aibă oricare dintre mâinile enumerate mai sus.

Nu este nevoie să explicăm că pierdem valoare dacă dăm check pe turn, deoarece adversarul ar da probabil call unui pariu de valoare mare. În acest caz, este adevărat că până şi un pariu de valoare mică va fi mai bun decât un check.



Parierea prea mare pe turn
O altă greşeală des întâlnită este opusul check-ului şi este parierea prea mare pe turn.

Joci în etapa de mijloc a unui turneu multi-table online şi ai un stack consistent de 40 de big blind-uri. Să folosim aceeaşi mână şi acelaşi flop ca în exemplul anterior. Faci un raise de 2,5 big blind-uri cu K-Q de culori diferite şi îţi dă call un singur jucător. Flopul este acelaşi, Q-9-2 cu două cărţi de pică. Continuăm cu un pariu de 3bb-uri şi adversarul nostru dă call. Turn-ul este un 3 curat şi adversarul dă check din nou. Potul este acum de 12,5 big blind-uri. Ce se întâmplă în cazul în care continui cu un pariu de 10-12bb-uri pe turn? Indiferent cât de curios ar fi adversarul să afle ce ar putea fi river-ul, el îşi dă seama că informaţia este prea costisitoare pentru el, aşa că dă fold încruntându-se. A greşit? Răspunsul este da. În aceste situaţii, rolul nostru este de a oferi adversarului nostru şanse la pot care par matematic tentante, dar care de fapt nu sunt.

Overbet all-in pe turn
Un exemplu extrem al unui pariu prea mare pe turn este overbet-ul all-in. (Un overbet este un pariu mai mare decât mărimea potului). Un exemplu clasic ar fi jucarea unei perechi mari în acest mod. Să spunem că avem o pereche de Aşi, aşa că dăm raise preflop cu siguranţă. Să spunem că îţi dă call un singur adversar, însă de data aceasta are o poziţie mai bună ca tine. Flopul este K-J-7 rainbow. Plasăm un c-bet de 3/4 din pot şi adversarul nostru dă call. Turn-ul este un 3 curat şi intrăm all-in cu dublul mărimii potului. Ce obţii cu acea mişcare? Crezi că adversarul tău este într-o situaţie dificilă? Dacă da, e fals, tocmai i-am făcut viaţa mai uşoară. El va da call cu toate cele două perechi şi seturi şi va da fold pentru toate celelalte mâini. L-ai forţat pe adversarul tău să dea fold pentru toate mâinile pe care le-ai învins şi nici nu l-ai lăsat să profite de ocazia de a blufa.



Rezumat
Ca rezumat, putem spune că pierzi valoare cu joc prea pasiv sau prea agresiv pe turn. Sunt mute greşeli mici în poker care te fac să pierzi valoare pe termen lung. Jocul incorect pe turn poate duce la pierderea unor sume importante chiar şi într-o singură mână, nu numai pe termen lung.

Mai există un alt punct de vedere important pe care îl am referitor la jocul pe turn. Dacă ne dăm seama că mai mulţi jucători mediocri sunt cei mai slabi pe această stradă, va fi clar că acesta este momentul în care putem obţine un avantaj destul de important dacă avem mai multă experienţă. Ar putea ajuta să petrecem câteva ore pentru îmbunătăţirea şi analizarea jocului nostru pe turn, deoarece va merita cu siguranţă.

Faci unele dintre greşelile de mai sus? Te-a ajutat acest articol? Postează mai jos comentariile tale.