Limit Hold'em: Jocul preflop

Acest articol va prezenta câteva puncte cheie pentru jocul preflop în Limit Hold'em. În general, runda de pariere preflop este cea mai uşoară, pentru că tabelul mâinilor de start (TMS, vezi mai jos) te ajută să iei cea mai importantă decizie, şi anume ce mâini să joci?

Este o idee bună să consulţi TMS de la finalul acestui articol. Dar este de asemenea important şi să înţelegi ideile de baza ale jocului preflop. Acest lucru te va ajuta să iei decizii bune dacă, de exemplu, nu ai acest tabel la îndemână. De asemenea, uneori este profitabil să te abaţi de la strategia de bază în unele situaţii speciale, sau când joci împotriva unor adversari dificili. Acestea sunt criterii după care ar trebui să-ţi ghidezi jocul preflop:

  1. Calitatea mâinii proprii
  2. Poziţia ta la masa de joc
  3. Numărul de jucători din mână
  4. Există sau nu un raise înainte ta?
  5. Tăria jocului tău postflop.
  6. Calibrul oponenţilor tăi.

1. Calitatea mâinii proprii

Este foarte important să joci mâini bune şi să nu joci mâinile slabe. Aceasta pentru că mâinile bune sunt mult mai uşor de jucat decât cele slabe.

Având mâini mediocre (mâini care sunt foarte puţin profitabile sau foarte puţin neprofitabile) vei ajunge de multe ori în situaţii în care va trebui să iei decizii foarte grele. De aceea este important ca la început să respecţi tabelul prezentat mai jos. Te va ajuta să eviţi greşeli costisitoare. Ocazional poţi devia de la strategia de bază, dar doar după ce vei asimila foarte bine principiile de bază ale jocului preflop în Limit Hold'em.

2. Poziţia ta la masa de joc

Poziţia ta la masa de joc are o importanţă similară cu cea a cărţilor proprii în Limit Holdem. Dacă eşti într-o poziţie bună (late position) vei avea un avantaj foarte mare în privinţa informaţiilor disponibile pe parcursul mâinii. Având o poziţie bună poţi evita să plăteşti pariuri atunci când ai o mână slabă şi poţi câştiga pariuri suplimentare când ai o mână puternică.

În Limit Hold'em ar trebui să joci foarte tight din early position, adică să joci doar mâini de start foarte puternice.

3. Numărul de jucători din mână

Numărul de jucători are o mare influenţă asupra deciziilor tale din timpul unei mâini. Este recomandat să joci perechile mici şi conectorii de aceeaşi culoare (două cărţi apropiate ca rang şi de aceeaşi culoare, precum sau ) atunci când sunt mulţi jucători care participă la mână, în timp ce aşii acompaniaţi de o carte secundară mare se descurcă cel mai bine împotriva unui singur adversar sau cel mult doi adversari.

4. Există sau nu un raise înaintea ta?

Pe lângă numărul de jucători, calitatea mâinii tale depinde şi dacă s-a făcut sau nu un raise înaintea ta. Un raise este un indiciu că cineva are o mână puternică şi astfel mâini ca , şi devin foarte dificil de jucat, pentru că foarte des vei fi dominat de mâini precum sau . Acest lucru îţi reduce în mod considerabil şansele de a câştiga mâna.

5. Tăria jocului tău postflop

Jocul preflop ţine doar de alegerea mâinilor de start pe care să le joci. Dacă eşti un jucător postflop mai bun decât oponentul tău poţi avea un avantaj suplimentar. Astfel, mâini pe care în mod normal le-ai arunca preflop pot deveni profitabile. Cu cât joci mai bine postflop, cu atât poţi juca mai mult mâini preflop. Asta pentru că poţi evita greşelile costisitoare pe parcursul mâinii, greşeli care îi costă pe jucătorii începători foarte mult. Un jucător profesionist îşi poate maximiza profitul cu mâinile mediocre jucând foarte bine postflop, în contrast cu un jucător neexperimentat. Cu toate acestea, nu ar trebui să exagerezi. Chiar şi cei mai buni jucători din lume practică un stil de joc tight per ansamblu. Pe termen lung nici chiar jucătorii profesionişti nu pot juca profitabil mâinile foarte slabe, dar reuşesc să-şi minimizeze pierderile.

6. Calibrul oponenţilor tăi

Cu cât oponenţii tăi sunt mai neexperimentaţi, cu atât mai uşor este să câştigi. Astfel, unele mâini pot fi jucate împotriva jucătorilor slabi, dar trebuie aruncate împotriva jucătorilor de valoare medie sau mare. Ideea de bază este asemănătoare cu cea exprimată la punctul 5 - dacă oponentul face deseori greşeli costisitoare postflop, poţi beneficia de acest lucru jucând mâini mai slabe decât ai juca în mod normal. Dar, iarăşi, nu ar trebui să exagerezi.

La început ar trebui să joci doar la mese cu 10 jucători, iar masa ar trebui să aibă numărul maxim de jucători tot timpul. Acest lucru îţi va da mai mult timp pentru a aştepta mâinile de start bune.

Tabelul următor este bazat pe o masă cu nouă jucători. Dacă la masă sunt mai puţin de nouă jucători, deciziile devin mai dificile şi jucătorii începători pot avea probleme în a se adapta. Cel mai bine este să părăseşti masa de joc imediat ce sunt mai puţin de opt jucători activi.

Iată tabelul mâinilor de start în Limit Hold'em:

Poţi salva acest tabel de aici.

Cum să citeşti tabelul:

  • Informaţiile din coloana 'unraised' se aplică dacă nimeni nu a făcut un raise înainte ca tu să acţionezi. Informaţiile din coloana 'raised' se aplică dacă cineva a făcut un raise înaintea ta.
  • Dacă s-a făcut un raise şi apoi un reraise ar trebui să joci doar mâinile care au simbolul 're-raise'.
  • Întotdeauna vom plăti un raise făcut de cineva care a acţionat după noi, dacă deja suntem implicaţi în mână.
  • Call: Facem call.
  • Call 1, 2, 3, etc: Facem call dacă înaintea noastră a intrat numărul respectiv de jucători sau mai mulţi, altfel facem fold. Într-un pot cu un raise nu contează dacă întâi a fost un call urmat de un raise sau invers.
  • Raise: Facem raise.
  • Raise 0, 1, 2, etc: Facem raise dacă înaintea noastră au intrat numărul respectiv de jucători sau mai puţini, altfel facem call (astfel Raise 0 înseamnă că facem raise dacă nu a intrat nimeni în pot încă).
  • Re-raise: Facem raise şi reraise de câte ori avem ocazia.
  • Check: Facem check. Acest lucru este posibil doar când suntem în big blind şi nimeni nu a făcut raise.

Alegerea mâinilor de start este de o importanţă capitală în Limit Hold'em. Din aceste motiv ar trebui ca la început să respectăm recomandările din tabelul de mai sus. Dacă luăm în considerare şi poziţia la masa de joc, numărul de jucători implicaţi şi calitatea oponenţilor, runda de pariere preflop nu ar trebui să fie o problemă.